24 mai, 2011
Valea Marului TV
Click in coltul din dreapta jos pentru imagine mare (claritatea va fi mai scazuta)
06 aprilie, 2011
6 aprilie 2010 - 6 aprilie 2011
Acum un an, am petrecut, în 6 aprilie, ultima dimineaţă cu tatăl meu. Era în Săptămîna Luminată şi mă bucuram că a mai fost alături de noi pentru Sărbătorile Pascale...
Cu puţină vreme înainte să plece definitiv, îi priveam adesea chipul brăzdat adînc de suferinţă, chinuit zadarnic de cîte un surîs - sau, mă rog, ceea ce ar fi trebuit să fie surîs cînd ne întîlneam, iar el îmi spunea: “Nu te mai uita la mine cu atîta milă, nu te suport...”. Iar eu îi răspundeam, invariabil: “Eu mă uit cu milă la tine?! Stai să vezi cum mă uit la mine...” Zîmbea, totuşi. “Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima... Crezi că eu mă suport??” Devenise un fel de ritual: să-mi spună asta, să-i spun asta...
Am fost la Valea Mărului. Vălmărenii au dat numele lui străzii pe care a locuit cîndva, cu 30 ani în urmă. Recent, au apărut primele cărţi de identitate care îi poartă numele. Sună ciudat, dar acum se poate spune că tata este un drum, o cale... :)
Sorina Crihană-Dascălu
05 aprilie, 2011
04 martie, 2011
Studii la Seminarul Teologic la Galaţi, abs. În 1920, Facultatea de Teologie din Bucureşti (1920-1924). Preot paroh la Rotari, în jud. Prahova (1925-1935), la Biserica „Sf. Ecaterina” din Bucureşti (1935-1943), consilier cultural la Arhiepiscopia Bucureştilor (1942-1943); rămas văduv în 1942, a fost călugărit la Mănăstirea Neamţ, cu numele Iosif, şi hirotesit protosinghel; ales arhiereu vicar patriarhal la 3 decembrie 1943, cu titlul „Sinaitul”, şi hirotonit la 19 decembrie; la 15 ianuarie 1944, ales episcop al Argeşului; după desfiinţarea eparhiei, a fost ales de Sf. Sinod, în februarie 1949, episcop al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, păstorind până la moarte. Ca ierarh a fost preocupat de restaurarea monumentelor bisericeşti din eparhie şi de ridicarea unor noi locaşuri de închinare. A publicat broşuri de zidire sufletească, articole, pastorale şi predici în periodicele bisericeşti. A trecut la Domnul la data de 19 iunie 1984 în Râmnicu Vâlcea. 04 noiembrie, 2010
18 mai, 2010
Marcel Crihană ar fi împlinit astăzi, 18 mai, 68 de ani. Cenaclul, editura şi revista înfiinţate şi conduse de el au împlinit, la sfârşitul lunii aprilie, 10 ani de existenţă.
Redacţia editurii Perpessicius şi a revistei de cultură Paradox a hotărât realizarea unor numere omagiale ale publicaţiilor noastre (Paradox, Manuscris, Vârste şi trepte) dedicate mentorului nostru şi, în funcţie de materialele disponibile, a unei antologii de “interviuri” şi “convorbiri” despre personalitatea, viaţa şi opera acestui om de cultură şi profesor de literatură român (antologie care va face parte ulterior dintr-o monografie).
De asemenea, vom realiza şi un album omagial. Toate acestea vor avea atât o variantă tipărită, cât şi una electronică şi virtuală.
În acest sens, am început să adunăm la redacţie articole, recenzii, cronici, fotografii, autografe, scrisori, înregistrări video etc., orice fel de “urme” ale trecerii lui Marcel Crihană prin viaţa celor care l-au întâlnit şi cunoscut.
Dacă doriţi să participaţi la acestea, vă rugăm să ne scrieţi - cât puteţi de curând - pe adresa:
ADELA CRIHANĂ, Bucureşti, sector 3, Bdul 1 Decembrie 1918 Nr. 72, Bl. VN5, Sc. A, Et. 3, Ap. 14, O.P. 72, cod 032469; E-mail: adelacrihana@yahoo.com, sorinadascalu@gmail.com.
Telefon: 021.639.34.11.
Redacţia îşi rezervă dreptul de a distribui materialele primite de la dv, conform conceptului editorial, în mai multe sau în toate publicaţiile ce urmează a fi realizate şi de a refuza publicarea unora din acestea, dacă nu corespund standardelor de valoare urmărite de editură.
Termenul limită de predare este 1 iulie 2010. Termenul de apariţie este octombrie 2010, de Zilele Editurii (Sf. Dimitrie).


